Doi actori principali a avut meciul: Onofraș, care a ratat din toate pozițiile, dar a adus victoria, și Teo Crăciunescu, care a enervat pe toată lumea. Participantă în Cupa UEFA (lucru repetat până la saturație de crainicul stadionului) plus lider virtual al Ligii I. Cu tot cu titulatura de revelație a campionatului trecut în spate.
Cam asta e Unirea Urziceni, echipa căreia caracterizarea de „surpriză“ nu i se mai potrivește de mult. Acum e sezonul doi al poveștii și momentul confirmării. Și nu părea să fie nicio problemă în acest sens la meciul de aseară, mai ales având în vedere adversarul: Buzăul, fostă colonie de reeducare a lui Gigi, transformată peste noapte în ultimul, noul și cel mai amărât bastion portughez din Carpați. Și cu zero puncte în clasament! Victimă sigură, deci. 1-0 în minutul 2. Normal. Numai că „normalul“ s-a oprit aici. Buzăul a echilibrat, a pus chiar presiune și apoi a egalat.
De-abia acum începea show-ul. Cea mai mare parte din meci a decurs așa: fluieră Teo Crăciunescu (total aiurea de cele mai multe ori), Dan Petrescu face crize pe bancă (asta nu e chiar ceva ieșit din comun, ba din contră), iar jucătorii se enervează și ei. Și dacă tot vorbeam de lucruri ieșite din tipar, să nu-l uităm pe cel cu adevărat paranormal: ratarea lui Onofraș, șut din 6 metri, singur cu Mincă, după ce driblase trei fundași. S-a revanșat cu o ghiulea de senzație, care a adus victoria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER